George Pruteanu

Ţigani sau romi?
          Cuvîntul rom e de origine ţigănească. În limba ţigănească înseamnă "om,persoană".
          Vocabula nu a apărut după 1989 ci, vizibil, după Primul Război Mondial (în perioada interbelică au existat organizaţii şi publicaţii care foloseau, în denumire, cuvîntul rom, în paralel cu altele care-l foloseau pe cel tradiţional, ţigan). Motivaţia de atunci era foarte similară cu cea invocată după 1990: încercarea de scoatere a etniei de sub incidenţa conotaţiilor peiorative ale cuvîntului ţigan. Nu cred că e o soluţie deşteaptă, pentru că o ameliorare ar fi schimbarea realităţilor, nu a cuvîntului care le denumeşte. Cum ar fi ca acei români care sunt prost văzuţi în Italia, de exemplu, să pretindă că ei nu mai sunt "români", ci "daci" sau "vlahi"?!
          În ceea ce ne priveşte, ca naţiune, cuvîntul generează confuzie pe plan internaţional. Sute de milioane de oameni de pe Planetă n-au studii filologice şi de etimologie. Ei fac o asociere firească (şi justă!) între terminaţia -ia / -(an)ia şi ţara (= naţiunea ei) care are această particulă: Britania = brit + ania = "ţara briţilor, a englezilor"; Mauretania = maur + (et)ania = "ţara maurilor", deci România = rom + ania = "ţara romilor". E incorect. Se creează o falsă direcţionare. După cum incorectă a fost acceptarea, din acelaşi motiv, a schimbării prescurtării pentru România din ROM (care trimitea imediat gîndul laROMa, la romanitate, la latinitate - noi suntem o parte din ceea ce se numeşte "Romania", adică teritoriul impregnat de civilizaţia şi limba Romei Antice), în ROU (din franţuzescul Roumanie), prescurtare care nu mai sugerează nimic necunoscătorului şi care naşte întrebarea: de ce abrevierea unui cuvînt românesc să se realizeze din... franceză?
          Nu poţi interzice existenţa unui cuvînt prin lege. Dar poţi emite norme metodologice, similare, mutatis mutandis (schimbînd ce e de schimbat), cu cele aplicate Legii 26/1990 (art. 39) în legătură cu "filtrarea" folosirii abuzive a cuvintelor academic sau naţional, în sensul că în documentele româneşti oficiale (inclusiv manuale şcolare etc.), termenul de utilizat să fie ţigan, fără nicio nuanţă depreciativă. E nelogic să impui limbii române să numească o etnie cu un cuvînt al acelei etnii: spunem francezilor francezi, nu "franse"; spunem nemţilor/germanilor nemţi/germani, nu "doici"; belgienilor belgieni, nu "belj" ş.a.m.d. Zeci de cărţi referitoare la această etnie, de la Cantemir şi Kogălniceanu pînă în zilele noastre, cu autori dintre cei mai respectabili, au folosit cuvîntul ţigan; iată doar cîteva pe care le am la îndemînă:Les Tsiganes (C.J. Popp, 1930), Ţiganii - între ignorare şi îngrijorare (Elena şi C. Zamfir, 1993), Istoria ţiganilor (L. Cherata, 1994), Ţiganii în istoria româniei (V. Achim, 1998).
          În aceeaşi direcţie, ar trebui militat pentru eliminarea senzaţiei de "incorectitudine politică", de "eroare", pe care o au unii vorbitori, care, după ce folosesc cuvîntul natural ţigan, se corijează repede: "pardon, rom!". Nu are niciun rost acest subterfugiu. Problemele comunităţii ţigăneşti (sau/şi, de ce să n-o spunem: problemele create de mulţi din această etnie) nu dispar dacă schimbăm numele. Nu aducem situaţia la zero, n-o răsvirginăm. Ea se rezolvă cu totul altfel: prin educaţie îndîrjită, prin programe iscusite, prin respectul legii.

   Situaţia e gravă şi se va agrava. 
          Să încercăm să ne punem în locul italienilor. Locuiţi într-un bloc. Pe lîngă el sunt oarece spaţii verzi, mai mult sau mai puţin îngrijite. Deodată, acolo încep să apară nişte corturi şi nişte „colibe”, cu oameni gălăgioşi şi insalubri. O privire rapidă te face să bănuieşti că nu trăiesc decît din furat şi cerşit. Devin zilnice tărăboiul, găinăriile, scandalurile, furturile, tîlhăriile, violurile. Stilul de viaţă al zonei cu pricina e intens perturbat. Nu v-aţi enerva, nu v-aţi agita, n-aţi cere intervenţie? Ba bine că nu.
          Nu facem decît să „exportăm” ceea ce am produs în21 de ani: anomie, grosolănie, violenţă, fărădelege. Degeaba 90% din românii emigraţi sunt cumsecade. De văzut se văd ceilalţi. Ştire e Ion care omoară, nu Ion care toarnă 12 ore pe zi mortar, pe o leafă de două treimi faţă de a lui Giovanni.

     Euforia integrării în UE a produs în milioane de cetăţeni zburdalnici ideea utopic-frauduloasă că „ce e al tău e şi al meu”, că suntem „la noi acasă” pretutindeni, ca şi cum n-ar mai exista naţiuni distincte şi diferenţe adînci. 21 de ani de capitalism barbar au zămislit cohorte de români fără respectul legii şi al ordinii. Printre aceştia, cei mai mulţi (din raţiuni complexe) sunt ţigani. Să nu uităm că şi la noi acasă au fost tensiuni;amintiţi-vă doar de Hădăreni sau de Piatra Neamţ unde a ieşit scandal (”ghetto! rasism!!”) pentru că primarul voia să le facă ţiganilor nişte blocuri la marginea oraşului. Şi să ne amintim de un caz prevestitor, petrecut cu ceva timp în urmă,in Italia, cand locuitorii unei suburbii milaneze au cerut să se construiască... un zid, care să-i apere de taberele „medievale” răsărite în preajmă. Cererea nu avea nimic rasist, viza doar protecţia bunurilor, a securităţii individuale şi, în esenţă, a unui mod de viaţă civilizat.

   Să nu ne facem iluzii. Casa noastră e România, nu Europa. Un mare exilat, italian, a scris aceste două tulburătoare versuri: „Şi vei vedea şi tu ce pîine-amară-i / (...) / Să urci şi să cobori pe-a altui’ scară” (Dante).

Manele
          Manelele de azi aparţin subculturii, (in)culturii triviale, de mahala, de golănie, de derbedeism siroposo-lubric. Ele coboară nepermis de jos ideea de "muzică" şi alterează profund gustul tinerelor generaţii. Cei care le prizează cu "plăcere", cu "vibraţie", cu "voluptate" (nu cu oroare sau cu stupefacţie) nu pot fi, în fondul lor, decît nişte subdezvoltaţi spiritual, orice ar mima la suprafaţă. După opinia mea a asculta manele e degradant ca şi a te scobi în nas cu degetul pînă la cot. Nenorocirea e că mijloace puternice de informare în masă (deci de influenţare în masă, deci de formare în masă) difuzează = legitimează asemenea gunoaie nocive. De aici începe crima-în-masă împotriva spiritului. Ca o televiziune să distribuie în sute de mii de cămine aşa ceva, e o netrebnicie, un cinism care are ca efect, pe termen relativ scurt, îndobitocirea, mitocanizarea, grobianizarea progresivă a naţiei române.

Ioan Budai-Deleanu

Țiganiada

Motto: "Ţiganii in primul rând din mai orice se ceartă şi munca pe cât posibil o ocolesc"Blogul lui Mihai

...Grija țiganilor cea mai mare

Acum răzăma toată-în bucate,

A rămânea-înapoi fieșcare

Să sâlea,lângă cele-încărcate

Carră cu mâncări,iar la-împărțala

Era multă sfadă și cârteală.

Dar' ș-altă nevoie le sta-în cale,

Căci pe nemâncat nu putea merge,

Zâcând că l-e greață cu rânze goale

Să trapede-atâta și s-alerge!...

Când era sătui, punea pricină

Că le-ar fi rău și făcea hodină...

BANC

Primul razboi mondial;razboi de transee.Dupa saptamani de stagnare,doar cand si cand cate-o impuscatura spargea linistea frontului,in care trupele ajunsesera la plictiseala cronica este chemat la Statul Major comandantul unei companii.Dupa doua ore se intoarce,ordona adunarea intr-un colt de transee si rosteste:

-Ostasi!S-a hotarat ca in aceasta noapte sa pornim atacul!Va fi declansat la ora 22 si vom lupta pana la UNU!!!

 Dar tiganu',din fundul transeei intreaba:

-Dom' capitan,dupa unu' putem sa mancam si sa ne culcam?...